Compozitori Înapoi

Constantin C. Nottara

Bookmark and Share
Concertul pentru vioară și orchestră (Orchstra de Studio Radio, dirijor Constantin Bobescu, solist Virgil Pop)
Opera Ovidiu, monolog Ovidiu, actul V (Orchestra de Studio Radio, dirijor Ludovic Bacs, solist Lucian Marinescu)


Constantin C. Nottara rǎmâne una dintre personalitǎțile de primǎ linie din muzica româneascǎ a primei jumǎtǎți din secolul XX, compozitor, violonist - concertist, profesor, dirijor și critic muzical. A fǎcut parte din generația care l-a secondat pe George Enescu în consolidarea școlii muzicale moderne românești.

S-a nǎscut la 1 octombrie 1890 în familia celebrului actor Constantin I. Nottara și a fost stimulat de mic spre muzicǎ de mama lui, cântǎreața și pianista Elena Nottara - eleva lui George Ștephǎnescu. Pregǎtirea lui Constantin C. Nottara s-a realizat în trei centre muzicale. La București a început studiul viorii cu Nicolae Cerchez, iar din 1900 pânǎ în 1907 urmeazǎ cursurile Conservatorului de Muzicǎ și Declamațiune, unde i-a avut profesori pe Robert Klenck (vioarǎ), Dumitru Georgescu Kiriac (teorie-solfegiu) și Alfonso Castaldi (armonie, compoziție, dirijat). La Paris începe în 1907 studiile de vioară cu George Enescu și Henri Berthelier, totodatǎ urmeazǎ cursuri de compoziție la conservatorul din capitala Franței. La Berlin începe din 1909 ultima sa etapǎ de studii. Pânǎ în 1913 urmeazǎ cursuri la Konigliche Akademie der Kunstler la clasa de vioarǎ a lui Karl Klinger, pe lângǎ celelalte materii, se afirmǎ ca violinist în recitaluri și concerte, ca membru în diferite orchestre și formații de cvartet de coarde.

Reîntors în țarǎ, activitatea sa se amplificǎ: fondeazǎ un cvartet de coarde care îi poartǎ numele, apare ca solist în concerte apreciate de presa vremii, se numǎrǎ printre membrii fondatori ai Societǎții Compozitorilor Români, fondeazǎ Orchestra Municipiului București și dirijeazǎ Orchestra Radio în perioada 1933 - 1938, apare în recitaluri alǎturi de George Enescu (interpretând în primǎ audiție româneascǎ Cvartetul de coarde op. 22 nr. 1 de George Enescu), publicǎ studii și cronici muzicale în reviste românești, ca și în Zeitschrift für Musik din Leipzig; din 1918 devine profesor de vioarǎ la Conservatorul din București, preluînd și alte clase, precum cea de muzicǎ de cameră și cea de orchestrǎ. Din activitatea pedagogicǎ se retrage dupǎ 29 de ani, în 1947. "La catedrǎ, ca și la pupitru, artistul și pedagogul Constantin C. Nottara își îmbinǎ eforturile într-un admirabil, sincer și susținut elan didactic" (Constantin Brǎiloiu). Constantin C. Nottara s-a stins din viațǎ în 19 ianuarie 1951, la București.

Compozițiile lui Constantin Nottara acoperǎ toate genurile, denotǎ o înaltǎ mǎiestrie și exceleazǎ printr-o melodicǎ generoasǎ. De la Siciliana op. 1 nr. 1 pentru vioarǎ și pian (1913), dedicatǎ lui George Enescu și pânǎ la Nonetul pentru suflǎtori și coarde (1950) inspirația autorului s-a axat pe douǎ categorii. Din prima categorie amintim creațiile dedicate viorii sau corzilor, în general: Sonata op. 1 nr. 2 în re minor pentru vioarǎ și pian (1914), Poemul pentru vioarǎ și orchestra (1920 ) - distins cu Premiul de Compoziție George Enescu, Suita în stil românesc pentru pian și violoncel (1949) Suita pastoralǎ în Re major pentru vioarǎ și pian (1949), Concertul în re minor pentru vioarǎ și orchestra (1950). Cea de-a doua categorie reflectǎ atracția cǎtre genul dramaturgic al operei, baletului și al muzicii de teatru, atracție fireascǎ datoritǎ mediului artistic în care a crescut și s-a format. Operele La drumul mare dupǎ Cehov (1932), Cu dragostea nu se glumește dupǎ Alfred de Musset(1933), Se face ziuǎ dupǎ Zaharia Bârsan (1943) le-a compus pe librete proprii. Ultima operǎ, consideratǎ și cea mai valoroasǎ, Ovidiu, dupǎ piesa lui Vasile Alecsandri, a rǎmas neterminatǎ; revizuirea întregii partituri, ca și finalizarea actului al V-lea fiind întreprinse de compozitorul Wilhelm Georg Berger.

Stilul lui Constantin Nottara poate fi apreciat ca eclectic. Pentru multe lucrǎri s-a inspirat din folclorul românesc: Suita româneascǎ pentru pian, Variațiuni simfonice pe un cântec din Bihor (1943), Schițǎ simfonicǎ olteneascǎ (1932). Existǎ o serie de creații în care valorificǎ alte tipuri de cântece populare: portughez (Jocuri din Portugalia), ceh (Impresii din Cehoslovacia), rus (La drumul mare), francez (Cu dragostea nu se glumește) De-a lungul carierei sale a fost apreciat și a primit multe distincții la București,Paris, Praga și Lisabona.

Monica Cengher - Radio România Muzical