Interpreți Înapoi

Dirijorul Emanuel Elenescu

Bookmark and Share

Cu o activitate artistică desfășurată de-a lungul a șapte decenii, dirijorul Emanuel Elenescu (1911-2003) a marcat o bună parte din activitatea Orchestrei Radio. După absolvirea studiilor muzicale la Conservatorul din Iași (1928-1933), unde i-a avut profesori pe Antonin Ciolan (dirijat orchestră și cor), Carol Nosek (teorie-solfegiu), Ion Vasilescu (fagot), Constantin Georgescu (armonie, contrapunct, istoria muzicii), Ilie Ionescu-Sibianu (pian) și Ion Ghiga (muzică de cameră, citire de partituri), tânărul Emanuel Elenescu s-a angajat la recent înființatul ansamblu al Radiodifuziunii Române, condus la acea vreme de Mihail Jora.

În timpul petrecut la Radiodifuziune, Elenescu a ocupat posturile de fagotist (1933-1938 și 1947-1950), dirijor al Corului Radio (1950-1952) și dirijor al Orchestrei Simfonice a Radioteleviziunii Române. Între 1938 și 1947 a fost profesor de fagot și oboi la Conservatorul din Iași, reluând apoi activitatea didactică la Liceul de Muzică nr. 1 din București (1950-1954), unde a predat armonie și orchestrație.

Ca fagotist, Elenescu a evoluat sub bagheta unor dirijori ca George Enescu, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Jean Bobescu sau George Georgescu, prietenia cu cel din urmă apropiindu-l de pupitrul dirijoral. Cu prilejul Jocurilor Olimpice din 1936, s-a ocupat de partea muzicală alături de compozitorul Richard Strauss. Debutul dirijoral din 1938, la pupitrul Orchestrei Radio, a anunțat o carieră îndelungată, de peste 30 de ani, alături de acest ansamblu. A susținut turnee în Iugoslavia (1938, 1961), Italia (1938, 1970, 1972, 1975), Bulgaria (1960, 1965, 1973), URSS (1962, 1968, 1969, 1976), Ungaria (1964, 1966, 1968), Cehoslovacia (1964, 1974), Polonia (1965), Belgia (1965), RDG (1968), RFG (1968, 1971, 1976), Cuba (1968, 1974), Franța (1970, 1972, 1976), Spania (1976), Venezuela (1978). Repertoriul variat al dirijorului român a cuprins atât lucrări ale compozitorilor străini (Hector Berlioz, Johannes Brahms, Ottorino Respighi, Ernest Chausson, Igor Stravinski, Zoltán Kodály), cât cele autohtone (George Enescu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Dimitrie Cuclin, Pascal Bentoiu), înregistrând peste 5000 de minute de muzică pe benzi și discuri.

De asemenea, în prima parte a carierei, Emanuel Elenescu s-a manifestat și în creație, mărturie rămânând lucrările simfonice (Variațiuni simfonice pe o temă haiducească, 1935; Rapsodie română pentru vioară și orchestră, 1937; Uvertură festivă pentru orchestră mare, 1952; Burlescă pestru pian și orchestră, 1956), corale (Liturgia pentru cor mixt pentru 8 voci, 1936; Patru coruri populare pentru cor mixt, pe versuri populare, 1935; Taci pentru cor mixt, pe versuri populare; Pârâiaș cu apă lină pentru cor bărbătesc cu solo, pe versuri populare; Baraboiul pentru cor mixt, pe versuri populare) și cele Patru cântece pentru voce și pian (1939). Ca recunoaștere a activității sale artistice, Elenescu a fost distins cu Mențiunea I (1937) și Premiul III de compoziție George Enescu (1938), Ordinul Muncii, clasa a III-a (1954), titlul de Artist Emerit (1957), Ordinul Muncii, clasa a II-a (1968), Medalia de Aur a Societății Academice din Paris (1990) și Ordinul național "Steaua României în Grad de Cavaler" (2001).

Un dirijor apreciat și pentru atmosfera plăcută creată la repetiții, Emanuel Elenescu rămâne unul dintre cei mai importanți șefi de orchestră români din a doua jumătate a secolului XX, datorită stilului personal și culturii sale, ce au determinat interpretări aflate în strânsă legătură cu spiritul partiturilor abordate.

Vlad Cristian Ghinea - anul II, Muzicologie