Compozitori Înapoi

Guilelm Șorban

Bookmark and Share

Reprezentant al școlii transilvane, Guilelm Șorban (1876-1923) a activat atât în domeniul muzical (compozitor, pianist, folclorist), cât și în cel administrativ (notar, subnotar județean, subprefect și prefect al județului Someș). Primele studii muzicale datează din perioada când a frecventat Liceul din Blaj (1891-1897), continuându-le la Cluj, Viena și Budapesta cu profesori ca Farkas Ödön, Emil Sauer sau Nagy Géza, iar la Leipzig a studiat compoziția cu Hugo Riemann.

După ce a dirijat corul Tinerimii Universitare Române din Cluj în perioada 1896-1898, Guilelm Șorban a susținut concerte și recitaluri în Austria, Ungaria, Transilvania, Slovacia, Croația și Bucovina. Ca publicist, a scris articole culturale, juridice, politice și cronici în ziarele românești și ungurești din Transilvania și Ungaria. De asemenea, Șorban a publicat poezii, povestiri și eseuri despre pictură, iar zonele Someș și Banat au constituit subiectele activității de folclorist. În 1919, s-a aflat printre membrii fondatori ai Operei Române din Cluj.

Din anul 1894 datează primele lucrări ale lui Guilelm Șorban dedicate pianului (Din Banat, De pe Someș, Adu-ți aminte), acestui instrument fiind dedicată predilect creația sa instrumentală. Pe lângă opusurile inspirate de melosul românesc (Serenadă pentru vioară și pian, 1900; O melodie națională pentru pian, 1900; Cinci jocuri pentru pian, publicat în 1940 etc.), Șorban a cules material muzical și l-a aranjat pentru pian (10 cântări poporali românesci, 1896; Piese lirice și jocuri românești pentru pian, 1899; Țarina pe zece motive românești din Munții Apuseni, publicat în 1940). În lucrările sale corale, Guilelm Șorban utilizează frecvent versurile lui Mihai Eminescu (Peste vârfuri trece luna pentru cor bărbătesc, 1898; De-aș avea pentru cor bărbătesc, 1899; Eu mă duc, cordul rămâne pentru cor mixt, 1900), precum și versuri de proveniență populară (Frunză verde de bujor pentru cor mixt/bărbătesc, 1900; Cucuruz cu frunza-n sus pentru cor mixt, 1900; Român verde ca stejarul pentru cor mixt, 1900; Cine n-are dor pe vale pentru cor mixt, 1900). Cuprinse în Album de compoziții românești (1900) și Cântece pentru voce și pian (1921) ori negrupate în cicluri, piesele pentru voce și pian întrebuințează, la rândul lor, versurile populare și pe cele ale poeților români (Mihai Eminescu, Octavian Goga, George Coșbuc, Dimitrie Bolintineanu, Ștefan Octavian Iosif, Veronica Micle etc.).

Pentru Guilelm Șorban, folclorul românesc a reprezentat elementul dominant al creației sale muzicale. Activitatea de folclorist a fost dublată de cea componistică prin prelucrarea materialului de sorginte populară în propriile sale lucrări, îmbinând de multe ori muzica și versul. Totodată, Șorban a preferat versurile poeților români, pe care le-a utilizat în muzica pentru cor și în piesele pentru voce și pian. Aceste caracteristici indică maniera lui Guilelm Șorban de a-și manifesta identitatea națională românească într-o perioadă în care Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, lucrările compozitorului român apărând la edituri din Blaj, Viena și Leipzig.

Vlad Cristian Ghinea - anul II, Muzicologie