Compozitori Înapoi

Iacob Mureșianu

Bookmark and Share
Uvertura festivă Ștefan cel Mare (Orchestra de Studio a Radioteleviziunii Române, dirijor Carol Litvin)
Iacob Mureșianu (1857-1917) și-a început studiile muzicale la Brașov (1867 - 1871), cu profesorul Novotny (pian, teorie, solfegiu). În perioada 1880-1884 a urmat Conservatorul din Leipzig, la terminarea căruia a fost distins cu premiul Mendelssohn, acordat celor mai buni studenți. I-a apreciat în mod deosebit pe profesorii Salomon Jadassohn (teorie, solfegiu, armonie, contrapunct), în casa căruia era primit, și Carl Reinecke (canto, muzică de cameră).

Din perioada studiilor datează primele realizări componistice: cântecele "Întoarcerea în țară" și "Flori de nufăr", 30 de lieduri, prima compoziție vocal-simfonică - "Mănăstirea Argeșului" - și poemul simfonic "Mama lui Ștefan cel Mare", pe versuri de Dimitrie Bolintineanu, în care utilizează o bogată paletă orchestrală.

Întors în țară, și-a început cariera de pedagogică la Năsăud, și-a continuat-o ca profesor la Brașov (1884-1885) și la Blaj, unde rămâne până la sfârșitul vieții.

La Năsăud și-a început și cariera dirijorală, conducând Reuniunea de cântări și muzică din oraș (1878-1880), dirijând apoi o reuniune similară din Brașov (1884-1885), iar odată cu mutarea sa la Blaj, devenind dirijor al Corului Catedralei Mitropolitane (1886 - 1917), și al Corului Asociației meseriașilor din oraș (1903 - 1910).

În 1888 a înființat la Blaj prima revistă muzicală din țara noastră, intitulată Musa Română, pe care a condus-o până în 1907, publicând în paginile ei majoritatea creațiilor pentru pian, corale și vocale.

Maestru al scriiturii corale, s-a impus prin caracterul dinamic și militant al compozițiilor sale, însoțite, sau nu, de pian, a căror expresivitate a avut de câștigat prin prin introducerea solo-urilor.

A creat melodii în stil românesc, fără să apeleze la citate folclorice propriu-zise, deși a fost bun cunoscător al creației populare: a cules, armonizat (în stil romantic european) și publicat cântece populare, contribuind la coagularea unui puternic curent național în Transilvania ("Voi să adun toate cântecele populare, să le pun pe note și să le răspândesc prin publicul român; ăsta e punctul întâi; punctul doi e că, prin aceea că le adun, am dreptul să le răpesc și pentru mine, în opusurile mele; Oh! Ce frumoase sonate și simfonii voi croi din ele" (Leipzig, 14 iulie 1881).

În muzica vocal-simfonică, autorul a realizat o sinteză între inspirația folclorică și tehnicile componistice occidentale (în special, cele caracteristice culturii germane, însulșite la Leipzig), individualizând scriitura vocală și compunând în acest gen lucrări care ating dimensiunea oratoriului, precum balada Mânăstirea Argeșului (1884, rev. 1895), balada Brumărelul (1897), poemul Năluca (1893), balada Erculeanu (1890), poemul dramatic Brâncoveanu Constantin (1905) .

A scris și muzică de teatru, cu precădere vodeviluri, în colaborare cu Vasile Alecsandri (Scara Mâței, Rusaliile, Florin și Florica, Cinel-cinel, Nunta țărănească, Rămășagul), iar în 1910 a compus opereta Millo director, tot pe un libret de Vasile Alecsandri.

În domeniul simfonic, a avut mai mult rol de precursor, prin uvertura Ștefan cel Mare, de pildă, oferind o perspectivă pentru evoluția muzicii simfonice românești.

S-a afirmat și în genul muzicii de cameră, vocale și instrumentale (miniaturi pentru pian, voce și pian sau vioară și pian), abordând în mod frecvent forme de largă răspândire, precum fantezia, potpuriul, rapsodia, tema cu variațiuni, capriciul sau cântecul fără cuvinte.

Patriot înflăcărat, Iacob Mureșianu a impus principii de autenticitate și originalitate națională în creația muzicală românească.

Sorina Bobeico - Radio România Muzical