Compozitori Înapoi

Ion Nonna Otescu

Bookmark and Share
Poemul simfonic Narcis (Orchestra de Studio Radio, dirijor Constantin Bobescu)

Ion Nonna Otescu (3 decembrie 1888 - 25 martie 1940) a început studiul muzicii în casa părintească; a frecventat apoi cursurile Conservatorului bucureștean (1903-1907) - încă din ultimii ani de liceu, apoi - și în timpul studiilor la Facultatea de Drept, încheiate ulterior cu un doctorat la Paris, avându-i profesori pe Dumitru G.Kiriac (teorie, solfegiu), Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, orchestrație), Dimitrie Dinicu (muzică de cameră). S-a perfecționat la Schola Cantorum din Paris (1908 - 1911) cu Vincent d'Indy (compoziție) și la Conservatorul din Paris, cu Charles-Marie Widor (compoziție).

Întors în țară, a îmbrățișat cariera didactică: a fost profesor de armonie, contrapunct și compoziție (1913-1914), apoi director (1918-1931) și rector (1931-1940) al Conservatorului din București.

A fost unul dintre cei mai activi exponenți ai vieții muzicale bucureștene: în 1919, a participat la înființarea "Societății lirice", devenite Opera Română din București, fiind prim-dirjorul ei (1921-1939), apoi a fost director (1937-1939). De asemenea, a fost membru fondator (1916) și conducător (alături de Mihail Mărgăritescu și Maximilian Costin) al revistei Muzica din București și membru fondator (1920) și vicepreședinte (1920-1940) al Societății Compozitorilor Români.

Ca dirijor, a condus concerte și spectacole lirice în țară și peste hotare (Polonia, 1928; Cehoslovacia, 1930; Italia, 1932). A scris articole, eseuri și cronici în revista Muzica și în revista Muzică și Poezie.

A fost distins cu Premiul I onorific de compoziție George Enescu (1913) și Premiul național de compoziție din București (1928), cu Ordinele Steaua României, Coroana României, Vulturul Alb, etc.

Intelectual de elită, vorbitor perfect de limbi străine (franceză, italiană, germană), organizator înzestrat cu putere de convingere și o rară capacitate de muncă, director de conservator la numai 30 de ani, Ion Nonna Otescu a avut un rol primordial în înființarea și susținerea activității unor insituții de nivel european. În calitate de compozitor, era privit drept "cel mai iscusit și mai luminos la minte dintre fruntașii muzicii noastre" (Mihail Jora), întrucât "încercările sale în domeniul muzicii românești ni se par cele mai demne de interes, după acelea ale lui Georrge Enescu" (Mihail Mărgăritescu).

Genul simfonic a reprezentat nucleul unei creații restrânse numeric (incluzând opusuri vocale și scenice), semnificative, însă, în contextul muzicii românești din prima jumătate a secolului XX, prin tendința de recuperare a tradiției europene, pornind de la elementele culturii muzicale franceze, însușite la Schola Cantorum, pe linia Franck - d'Indy, și impresionismul muzicii lui Debussy. S-a manifestat cu precădere în genul poemului sifmonic, preferând ca sursă de inspirație subiecte din mitologia greco-romană.

Muzica sa se remarcă printr-un lirismul de mare bogăție melodică și fantezie, uneori - cu trimiteri către "melodia infinită" de sorginte wagneriană (Vrăjile Armidei), unde eleganța frazei muzicale se împletește cu pitorescul paletei armonice și orchestrale. Apelul la folclor se poate observa în pagini descriptive din baletul Ileana Cosânzeana (Dansul trestiilor, Dansul lăcustelor) precum în anumite poeme simfonice (Cuvinte din bătrâni, Peisaj de iarnă) sau, în manieră amplificată, în creația de operă (De la Matei cetire), unde, alături de recitativul melodic românesc, se profilează acel umor de tip țărănesc, dezvoltat ulterior de Mihail Jora și Paul Constantinescu.

Muzică simfonică:

Idilă pentru orchestră de coarde - 1908

Templul din Gnid - 1908, poem simfonic, prima audiție 2 martie 1914, București

Legenda trandafirului roșu - 1910, poem simfonic, prima audiție 6 noiembrie 1911, București

Narcis - 1911, poem simfonic, prima audiție 9 decembrie 1912, București

Vrăjile Armidei -1915, poem simfonic pentru vioară obligată și orchestră, prima audiție 20

Noiembrie 1922, București, cu Filarmonica George Georgescu

Peisaj de iarnă - 1913, tablou simfonic, prima audiție 2 martie 1914, București

Scherzo pentru orchestră - 1923, prima audiție 19 noiembrie 1939, București, cu Filarmonica George Enescu

Schițe simfonice pe teme populare românești

Din bătrâni - 1912, prima audiție 2 martie 1914, București

Balet

Ileana Cosânzeana - 1918, balet în două acte, libretul de Ion Nonna Otescu

Rubinul miraculos - 1919, balet într-un act, libretul de Regina Maria și Ion Nonna Otescu

Operă comică

De la Matei cetire - 1923 (terminată de A. Stroe în 1960), operă bufă, în 3 acte, libret de autor

Muzică de teatru:

Bubi - 1903, comedie muzicală în 2 acte, libretul de Nicolae Otescu

Ilderim - 1920, muzică de scenă, dramatizare de Victor Eftimiu, după un libret de Regina Maria

Muzică de cameră:

Elegie pentru pian și violoncel

Muzică vocală:

Romanță - 1905, pentru voce și pian, versuri de Eugeniu Speranția

Chanson d'autonome - 1910, voce și pian, versuri de Paul Verlaine

Adelette - voce și pian, versuri de Henry de Regner

Si vous saviez - 1912, voce și pian, versuri de Sully Prud'homme

Foi de toamnă - 1912, voce și pian, versuri de Victor Eftimiu

Ritmuri de gavotă - voce și pian, versuri de Victor Eftimiu


Gabriela Bejan - anul II, Muzicologie