Interpreți Înapoi

Pianista Silvia Șerbescu

Bookmark and Share

Situată printre primii pianiști importanți produși de școala românească de pian, Silvia Șerbescu (n. 27 ianuarie 1903 - d. 22 aprilie 1965) se înscrie în rândul celor mai impunătoare figuri muzicale ale secolului XX. Născută într-o familie de intelectuali, cunoscători ai muzicii clasice, aceasta și-a cultivat talentul muzical încă din copilărie. Tatăl ei, Gheorghe Chelaru, era profesor de latină, greacă și română la Liceul Gheorghe Lazăr din București și la Școala Normală, Secretar General al Universității din București și autor de manuale școlare. Mama ei, Eliza Bunescu, era fiica lui Ioan Bunescu și nepoata lui Gheorghe Ionescu, ambii compozitori de muzică corală.

Silvia Șerbescu (născută Chelaru) începe studiul pianului din anii școlii primare. În 1917, la vârsta de 14 ani, aceasta îl acompaniază la pian pe George Enescu la Botoșani într-un concert festiv susținut cu prilejul decorării post-mortem a eroinei Ecaterina Teodoroiu.

La încheierea războiului, în anul 1918 Silvia Șerbescu susține examenul de admitere la Conservator și este primită în anul III. A studiat pian cu Emilia Sergiu și cu Constanța Erbiceanu, armonie și contrapunct cu Dumitru Georgescu-Kiriac și Alfonso Castaldi. Simultan, a obținut licența în matematică la Universitatea din București. Silvia se căsătorește cu inginerul Florian Șerbescu și împreună decid să își continue studiile în capitala franceză. Aici, pianista se înscrie la École Normale de Musique, lucrând timp de un an cu Lazare Levy, Blanche Bascouret de Guéraldi și Alfred Cortot.

Silvia Șerbescu a debutat, pe 8 aprilie 1928, alături de Orchestra Filarmonicii din București, dirijor Ion Nonna Otescu, interpretând Concertul nr.1  în mi bemol major de Liszt, la Ateneul Român. Presa muzicală a primit cu entuziasm apariția tinerei soliste, recunoscând tehnica sa pianistică la nivelul celor mai buni instrumentiști de peste hotare.

Silvia Șerbescu a susținut concerte și recitaluri în Cehoslovacia, Finlanda, Franța, Italia, Iugoslavia, Polonia, Suedia, Uniunea Sovietică, Turcia și a colaborat cu dirijori renumiți precum Ernest Ansermet, Paavo Berglund, Sergiu Comissiona, Aleksandr Gauk, George Georgescu, Václav Neumann, Ionel Perlea, Constantin Silvestri și mulți alții. În anul 1955, Silvia Șerbescu a fost numită solistă a Filarmonicii bucureștene, cu care a concertat în Cehoslovacia și Uniunea Sovietică. Un moment important în cariera Silviei Șerbescu îl constituie colaborările în două recitaluri cu maestrul George Enescu. Un alt punct culminant al carierei sale a fost seria de recitaluri din anul 1962 în care a interpretat cele două caiete cu 24 de Preludii de Debussy, cu ocazia centenarului nașterii compozitorului.

Pentru meritele artistice deosebite pianista a primit medalia Meritul cultural pentru artă cl. I, conferită de regele Mihai, în anul 1943, Premiul de Stat în anul 1955 și titlul de Artist Emerit în anul 1956.

Începând cu anul 1948, când a fost primită în rândul cadrelor didactice, și până la decesul ei din anul 1965 - Silvia Șerbescu a activat ca profesor universitar la catedra de pian principal a Conservatorului "Ciprian Porumbescu" din București. A lucrat intens și cu multă pasiune, excelând și în cariera didactică, ducând astfel mai departe moștenirea inițiată de maestra sa, Constanța Erbiceau. A format generații de muzicieni, viitori soliști și pedagogi precum: Constantin Ionescu-Vovu, Constantin Iliescu, Cristea Zalu, Georgeta Ștefănescu-Barnea, Helmuth Plattner, Alexandru Șumski, Peter Szaunig, Marta Joja, Sanda Bobescu, Liana Șerbescu, Ioana Minei, Liliana Rădulescu.

Repertoriul vast al pianistei cuprindea compoziții de J. S. Bach, Ludwig van Beethoven, Johannes Brahms, Franz Liszt, Claude Debussy, Maurice Ravel, Ferruccio Busoni, Ottorino Respighi, George Enescu, Manuel De Falla, Isaac Albeniz, Serghei Rahmaninov și Serghei Prokofiev.

Silvia Șerbescu a interpretat și multe lucrări în primă audiție românească: Rapsodia pe o temă de Paganini de Rahmaninov, Fantezia indiană de Busoni, Nopți în grădinile Spaniei a lui De Falla, Toccata pentru pian și orchestră de Respighi, Concertele pentru pian nr. 2 și nr. 3 de Prokofiev și Concertul pentru pian pentru mâna stângă de Ravel.

De asemenea, Silvia Șerbescu a fost printre primii pianiști care au interpretat Sonata Op. 24 Nr. 1 în fa diez minor de George Enescu.


Luiza Han - anul III, Muzicologie