Compozitori Înapoi

Sigismund Toduță

Bookmark and Share
Concert penru orchestră de coarde (Orchestra Simfonică de Stat Banatul din Timișoara, dirijor Mircea Popa)
Simfonia I (Orchestra Simfonică din Cluj, dirijor Emil Simon)

Personalitate complexă a muzicii românești, Sigismund Toduță (1908-1991) a fost "compozitor, muzicolog, profesor de anvergură internațională, autor de lucrări monumentale de o certă originalitate, de expresie și stil în arta națională, comparabil doar cu Enescu, Jora și Paul Constantinescu", după cum arăta muzicologul Viorel Cosma.

Sigismund Toduță a studiat la Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cluj: 1926-1930 - secția pedagogie; 1926-1932 - secția pian; 1930-1936 - secția compoziție, demonstrându-și de la bun început polivalența. Între profesorii săi s-au numărat Ecaterina Fotino-Negru (pian) și Marțian Negrea (compoziție). A urmat specializări de compoziție și pian la Roma, la Academia Santa Cecilia (1936-1938) și în pararalel, la Pontificio Istituto di Musica Sacra (1936-1938) pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. A obținut titlul de doctor în muzicologie (Roma, 1938) la acest institut de muzică sacră, cu teza "Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio". Parcursul său profesional a început la Blaj (profesor de muzică 1932-1943); apoi a fost asistent-corepetitor la Conservatorul de muzică și artă dramatică Cluj/Timișoara (1943-1944, în timpul cedării Ardealului), secretar artistic al Filarmonicii "Ardealul" din Cluj (1945-1949). Începând din anul 1947 a predat teorie, solfegiu, armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție la Conservatorul G. Dima din Cluj (până în 1973). A fost rector al acestei instituții între anii 1962-1965, iar între anii 1971 și 1974 a condus Filarmonica de Stat din Cluj. Începând din anul 1970, preia - pentru prima dată în România - conducerea științifică a doctoratului în stilistică muzicală. A fost membru al Academiei de științe sociale și politice (1970-1989) și membru corespondent al Academiei Române (martie 1991).

Activitatea sa creatoare a fost recompensată cu premiul al II-lea de compoziție George Enescu (1940), premiul Robert Cremer (1943); Premiul de Stat (1953, 1955), premiul George Enescu al Academiei Române (1974), titlul de Maestru Emerit al Artei (1957), premiile Uniunii compozitorilor (1973, 1976, 1978 și 1983 - marele premiu).

Creația lui Sigismund Toduță se distinge prin amplitudine și cuprinde toate genurile, juxtapunând formele mari, ale simfoniei sau concertului, dar și lieduri, miniaturi vocale, instrumentale sau corale: muzică vocală, camerală, corală (menționăm aici Liturghia Sf. Ioan Gură-de-Aur pentru cor mixt), simfonică (cinci simfonii, concerte pentru pian și orchestră, suflători și percuție, orchestră de coarde, orchestră de coarde și orgă, flaut și orchestră de coarde, oboi și orchestră de coarde, etc.), vocal-simfonică (amintim balada-oratoriu Miorița, Missa pentru cor mixt cu acompaniament de orgă), muzică de teatru, operă (opera-oratoriu Meșterul Manole), cărora li se adaugă importante lucrări de muzicologie (Formele muzicale ale Barocului în operele lui J. S. Bach; Forma mică mono- bi- și tristrofică; Ideea ciclică în sonatele lui George Enescu).

Creația sa urmează filonul neoclasic, și realizează o sinteză între muzica folclorică, muzica bizantină și muzica gregoriană, "cele trei surse omofonice care au stat la baza întregii muzici universale"; intonațiile religioase se îmbină cu cele ale muzicii populare românești. "Adept convins al polifoniei vocale renascentiste, dar și al polifoniei instrumentale a epocii baroce, Sigismund Toduță s-a orientat către o viziune personală a discursului muzical, cu o puternică tentă folclorică. Apelând la heterofonie, aulodie, isonul psaltic și popular, menținându-se în cadrul unui modalism cromatic riguros controlat, a ajuns la un limbaj autohton de certă originalitate, care i-a asigurat un loc singular în galeria maeștrilor simfonismului românesc" (Viorel Cosma)

Iulia Alexandra Chertes - anul I, Muzicologie