Compozitori Înapoi

Theodor Rogalski

Bookmark and Share
Trei dansuri românești (Orchestra Națională Radio, dirijor Iosif Conta)


Compozitor a cărui creație a devenit un adevărat model pentru generația care i-a urmat (Mircea Basarab, Anatol Vieru, Nicolae Beloiu, Mihai Moldovan, Liviu Glodeanu), Theodor Rogalski s-a remarcat prin activitatea de pianist concertist și acompaniator, precum și prin cea de dirijor al celor mai prestigioase instituții muzicale bucureștene.

Născut la București în 1901, Rogalski și-a început studiile muzicale la Conservatorul din București (1919-1920), unde i-a avut ca profesori pe Alfonso Castaldi (teorie-solfegiu, armonie, contrapunct) și Dimitrie Cuclin (compoziție), continuându-le la Leipziger Konservatorium für Musik (1920-1923) cu Siegfried Kalg-Elert (teorie-solfegiu, compoziție, dirijat) și la Schola Cantorum din Paris (1923-1926) cu Vincent d'Indy (compoziție și dirijat) și Maurice Ravel (orchestrație).

Revenit în România, a ocupat postul de corepetitor la Opera Română din București până în 1930, apoi a devenit dirijor al Orchestrei Simfonice Radio din București (1930-1951). Cel de-al doilea război mondial îl surprinde pe Rogalski în postura de director muzical al Radiodifuziunii Române (1939-1944), iar din 1950 și până la moartea sa din timpurie din 1954 activează atât ca prim-dirijor al Orchestrei Filarmonice "George Enescu", cât și ca profesor de orchestrație la Conservatorul din București. A întreprins turnee artistice în Franța, Italia, Austria și a realizat înregistrări pe discuri pentru Odeon, Pathé, His Master's Voice, Columbia.

Rogalski s-a format în trei centre muzicale (București, Leipzig și Paris), cu trei personalități care i-au marcat definitiv cariera: Castaldi, Karg-Elert, Maurice Ravel. Aducând un suflu nou în simfonismul românesc, cele Două schițe simfonice (Înmormântare la Pătrunjel și Paparudele), compuse în 1929, rămân veritabile materializări ale spiritualității obiceiurilor românești. Datorită conciziei formei, varietății ritmului, coloritului viu, surprinzător și efectelor armonice și instrumentale inedite, dipticul lui Rogalski a fost socotit de Zeno Vancea ca un "moment de răscruce în istoria muzicii românești".

Compuse în 1940, cele trei balade pe versuri populare pentru tenor și orchestră (Iancu Jianu, Toma Alimoș, Mihu Copilu) prezintă trăsături ale impresionismului francez, fiind precedate de expresionismul german explorat în Două capricii pentru orchestră (1932). Astfel, Rogalski își dezvoltă tehnica potrivită valorificării melodiei populare românești, atât de bine ilustrată în Trei dansuri românești (1950).

Muzica de teatru alătură două lucrări: scena de balet Frescă antică (1923) și Toreadorul din Olmedo (1934), pentru piesa lui Lope de Vega. La acestea se adaugă coloana sonoră a filmului Viața învinge (1951), regia Dinu Negreanu, precum și compoziții camerale (Suită pentru pian - 1919; Sonată pentru pian - 1920; Cvartet de coarde în fa major - 1925; Trei piese pentru violoncel vioară și pian - 1929; Evocațiuni - 1925, vocalize pentru voce și pian; Trei cântece pentru voce și pian/orchestră - 1926 etc.).

Dedicându-se pianului și baghetei dirijorale, Theodor Rogalski a trecut compoziția și orchestrația pe plan secund, însă puținele compoziții dovedesc un adevărat talent componistic și un extraordinar simț al culorilor timbrale. Lucrări orchestrale precum Două schițe simfonice sau Trei dansuri românești valorifică melosul popular românesc, tratează liber disonanțele și utilizează suprapuneri politonale și diverse combinații ritmice. Aceste opusuri și activitatea pedagogică l-au transformat pe Theodor Rogalski într-un exemplu demn de urmat pentru generația reprezentată de compozitorii Anatol Vieru și Nicolae Beloiu.

Vlad Cristian Ghinea - anul I, Muzicologie