Iacob Mureșianu (1857-1917) și-a început studiile muzicale la Braşov (1867 - 1871), cu profesorul Novotny (pian, teorie, solfegiu). În perioada 1880-1884 a urmat Conservatorul din Leipzig, la terminarea căruia a fost distins cu premiul Mendelssohn, acordat celor mai buni studenţi. I-a apreciat în mod deosebit pe profesorii Salomon Jadassohn (teorie, solfegiu, armonie, contrapunct), în casa căruia era primit, şi Carl Reinecke (canto, muzică de cameră).

Din perioada studiilor datează primele realizări componistice: cântecele "Întoarcerea în ţară" şi "Flori de nufăr", 30 de lieduri, prima compoziţie vocal-simfonică - "Mănăstirea Argeşului" - şi poemul simfonic "Mama lui Ştefan cel Mare", pe versuri de Dimitrie Bolintineanu, în care utilizează o bogată paletă orchestrală.

Întors în ţară, şi-a început cariera de pedagogică la Năsăud, şi-a continuat-o ca profesor la Brașov (1884-1885) și la Blaj, unde rămâne până la sfârşitul vieţii.

La Năsăud şi-a început şi cariera dirijorală, conducând Reuniunea de cântări și muzică din oraş (1878-1880), dirijând apoi o reuniune similară din Brașov (1884-1885), iar odată cu mutarea sa la Blaj, devenind dirijor al Corului Catedralei Mitropolitane (1886 - 1917), şi al Corului Asociaţiei meseriaşilor din oraş (1903 - 1910).

În 1888 a înființat la Blaj prima revistă muzicală din ţara noastră, intitulată Musa Română, pe care a condus-o până în 1907, publicând în paginile ei majoritatea creaţiilor pentru pian, corale şi vocale.

Maestru al scriiturii corale, s-a impus prin caracterul dinamic și militant al compoziţiilor sale, însoţite, sau nu, de pian, a căror expresivitate a avut de câştigat prin prin introducerea solo-urilor.

A creat melodii în stil românesc, fără să apeleze la citate folclorice propriu-zise, deşi a fost bun cunoscător al creaţiei populare: a cules, armonizat (în stil romantic european) şi publicat cântece populare, contribuind la coagularea unui puternic curent naţional în Transilvania ("Voi să adun toate cântecele populare, să le pun pe note şi să le răspândesc prin publicul român; ăsta e punctul întâi; punctul doi e că, prin aceea că le adun, am dreptul să le răpesc şi pentru mine, în opusurile mele; Oh! Ce frumoase sonate şi simfonii voi croi din ele" (Leipzig, 14 iulie 1881).

În muzica vocal-simfonică, autorul a realizat o sinteză între inspirația folclorică și tehnicile componistice occidentale (în special, cele caracteristice culturii germane, însulşite la Leipzig), individualizând scriitura vocală și compunând în acest gen lucrări care ating dimensiunea oratoriului, precum balada Mânăstirea Argeșului (1884, rev. 1895), balada Brumărelul (1897), poemul Năluca (1893), balada Erculeanu (1890), poemul dramatic Brâncoveanu Constantin (1905) .

A scris și muzică de teatru, cu precădere vodeviluri, în colaborare cu Vasile Alecsandri (Scara Mâței, Rusaliile, Florin și Florica, Cinel-cinel, Nunta țărănească, Rămășagul), iar în 1910 a compus opereta Millo director, tot pe un libret de Vasile Alecsandri.

În domeniul simfonic, a avut mai mult rol de precursor, prin uvertura Ștefan cel Mare, de pildă, oferind o perspectivă pentru evoluţia muzicii simfonice româneşti.

S-a afirmat şi în genul muzicii de cameră, vocale şi instrumentale (miniaturi pentru pian, voce şi pian sau vioară și pian), abordând în mod frecvent forme de largă răspândire, precum fantezia, potpuriul, rapsodia, tema cu variațiuni, capriciul sau cântecul fără cuvinte.

Patriot înflăcărat, Iacob Mureşianu a impus principii de autenticitate şi originalitate naţională în creaţia muzicală românească.