Pianistul Gheorghe Halmoş (1915-1985) s-a format în spiritul unor importante şcoli muzicale europene, studiind cu Imre Stefániai la Academia de Muzică "Franz Liszt" din Budapesta, iar la Academia de Muzică din Viena i-a avut profesori pe Paul Weingartner şi Emil Sauer. Prezent pe scenă încă din timpul studiilor, Halmoş a debutat în 1936 alături de Orchestra Filarmonică din Bucureşti, sub bagheta lui George Enescu.

De-a lungul carierei, Gheorghe Halmoş a adunat un repertoriu variat, ce a cuprins lucrări de Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Robert Schumann, Frédéric Chopin, Johannes Brahms, Serghei Rahmaninov sau Arnold Schönberg, prezentând în 1955 prima audiţie în România a Concertului nr.3 pentru pian şi orchestră de Bela Bartók. De asemenea, pianistul român a promovat şi opusurile unor conaţionali precum George Enescu, Constantin Silvestri, Paul Constantinescu, Zeno Vancea, Sigismnd Toduţă, Liviu Glodeanu, Cornel Ţăranu, Dan Constantinescu sau Alexandru Hrisanide. Interpretările lui Halmoş denotă o profundă gândire artistică şi o nobleţe discretă, nelipsind nici momentele de elan şi energie.

Recunoscut ca unul dintre interpreţii de prestigiu ai acelor timpuri, Gheorghe Halmoş a făcut parte din juriul unor concursuri internaţionale de pian precum "George Enescu" (1964), Montevideo din Uruguay (1969) sau "Frédéric Chopin" de la Varşovia (1970) şi a susţinut cursuri de măiestrie la Weimar (1972-1974) şi Râmnicu Vâlcea (1982-1985). Halmoş a îmbrăţişat şi cariera pedagogică, ocupând postul de profesor la Conservatorul din Cluj (1945-1967) şi la cel din Bucureşti (1967-1979), unde a pregătit pianişti ca István Rónai, Paul Dan, Gábor Amirás, György Gábor sau Imre Mókus.

Activitatea lui Gheorghe Halmoş a lăsat o amprentă însemnată asupra vieţii muzicale româneşti, pianistul apărând pe scenele celor mai importante instituţii de profil din ţară, iar înregistrările rămase întăresc locul său printre cei mai de seamă pianişti români postbelici.