Data de 21 martie 2018 a marcat împlinirea a 90 de ani de viaţă pentru una dintre cele mai importante pesonalităţi muzicale româneşti postbelice: Valentin Gheorghiu. Impresionând printr-o activitate artistică întinsă pe parcursul a peste şapte decenii, muzicianul născut la Galaţi a continuat drumul şcolii interpretative româneşti început de Dinu Lipatti, adeverind, prin munca şi expresivitatea dovedite, spusele Cellei Delavrancea din 1946: "Valentin Gheorghiu este pe drumul celor mai strălucite succese. Excepţionalul său talent îi asigură o carieră plină de bucurii."

În timpul studiilor la Conservatorul din Bucureşti (1934-1937; 1939-1947) i-a avut ca profesori pe Mihail Jora (teorie-solfegiu, armonie, contrapunct, compoziţie), Constanţa Erbiceanu (pian), Mihail Andricu (muzică de cameră) şi Constantin Brăiloiu (istoria muzicii). Perioada anilor 1937-1939 a petrecut-o la Conservatoire national de musique din Paris ( a ajuns acolo grație susținerii lui George Enescu), unde a studiat cu Lazare Lévy (pian), Marcelle Meyer (teorie-solfegiu) şi Noël Gallon (armonie).

După cel de-al doilea război mondial, a activat ca organist al Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti, din 1950 devenind solist concertist al filarmonicii bucureştene. A întreprins numeroase turnee artistice în URSS (1953, 1955, 1961, 1962, 1964), Germania (1956, 1957, 1958, 1959, 1961, 1966, 1968), SUA (1966, 1967) sau Franţa (1957, 1963, 1965), după anul 1970 concertând şi în Suedia, Japonia, Spania sau Olanda. A colaborat cu orchestre dintre cele mai valoroase: Orchestra Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti, Capela de Stat din Dresda, Gewandhaus din Leipzig, Orchestra simfonică din Viena, Orchestra Radiodifuziunii Bavareze, Filarmonicile din Moscova, Leningrad sau Orchestrele simfonice din Baltimore şi Boston, alături de dirijori de prestigiu: Eric Leinsdorf, Antal Dorati, George Georgescu, Constantin Silvestri, Lawrence Foster, Georges Prêtre ori Horia Andreescu.

Personalitate artistică polivalentă (pianist, organist, compozitor), Valentin Gheorghiu s-a remarcat mai ales în calitate de interpret, abordând un repertoriu care cuprinde lucrări de Ludwig van Beethoven, Robert Schumann, Edvard Grieg, Frédéric Chopin, Johannes Brahms, Serghei Rahmaninov, Geroge Enescu, Paul Constantinescu, precum şi propriile compoziţii. A înregistrat discuri la Electrecord, His Master's Voice, Pathé Marconi, Deutsche Grammophon, RCA Tokio, Eterna, Supraphon. De asemenea, a activat în formaţie de trio împreună cu fratele său, Ştefan Gheorghiu, la vioară şi Radu Aldulescu la violoncel.

Stilul pianistului Valentin Gheorghiu este caracterizat de simplitate, sensibilitate şi de nobleţea frazării, dozând cu fineţe dinamica. Cella Delavrancea a realizat în 1970 un portret elocvent al pianistului: "Valentin Gheorghiu este un mare artist, un muzician cu o personalitate orginală care transfigurează textul muzical fără a-l deforma niciodată."

De-a lungul îndelungatei sale cariere artistice, valoarea lui Valentin Gheorghiu a fost recunoscută prin numeroase premii şi distincţii precum: Menţiunea I la Premiul de compoziţie "George Enescu" (1946), Premiul I la Concursul internaţional de la Budapesta (1949), Premiul I la Concursul internaţional de la Praga (1950 şi 1953), Artist Emerit (1951), Premiul I la Concursul internaţional de la Bucureşti (1953 şi 1958), Premiul de compoziţie "George Enescu" al Academiei Române (1961), Premiul de Excelenţă al Academiei Române (1995), Doctor honoris causa al Universităţii de muzică din Bucureşti (1997). A făcut parte din jurii internaţionale concursurilor George Enescu (1961 şi 1996), Piotr Ilici Ceaikovski (1970 şi 1990), Frédéric Chopin (1985), Arthur Rubinstein (1993) și Franz Liszt (1996 şi 2000).

Valentin Gheorghiu rămâne unul dintre cei mai semnificativi pianiști români ai secolului XX, un vrednic continuator al lui Dinu Lipatti, impresionând prin interpretările de excepţie, pline de căldură şi dăruire de sine, care îl plasează printre cei mai importanţi interpreţi, la nivel internațional.