Unul dintre cei mai de seamă promotori ai şcolii româneşti de compoziție bazate pe transfigurarea folclorului ţărănesc, compozitorul şi folcloristul Sabin Vasile Drăgoi (născut în 1894 la Selişte, judeţul Arad - decedat în 1968 la Bucureşti) s-a remarcat printr-o îndelungată carieră componistică şi didactică, precum şi prin lucrările publicate care au avut ca subiect folclorul românesc, apelând direct la cântecul popular, în special la colinde şi la cântecul liric.

După perioada studiilor la Iaşi (1918-1919) şi la Conservatorul din Cluj (1919-1920), Drăgoi urmează cursurile Conservatorului de Stat din Praga (1920-1922), unde studiază cu Vitezslav Novák (compoziţie şi orchestraţie) şi Otakar Ostrčil (dirijat). Revenit în România, îşi începe cariera pedagogică la Şcoala normală de învăţători din Deva (1922-1924), apoi se stabileşte la Timişoara, activând ca profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie (1924-1942) şi director (1925-1943) al Conservatorului municipal. În acelaşi timp, Sabin Drăgoi a fost dirijor al corurilor bărbăteşti "Doina" şi "Banatul" (1924-1932) şi al corului mixt "Crai Nou" (1936-1940).

Anii celui de al doilea război mondial l-au surprins în posturile de director al Operei Române din Cluj-Timişoara (1940-1944), director (1942-1944) şi profesor de armonie, contrapunct şi compoziţie (1943-1945) la Conservatorul Cluj-Timişoara. A rămas la Timişoara până în 1950, când s-a stabilit la Bucureşti pentru a ocupa funcţia de director al Institutului de folclor (1950-1964), între anii 1950-1952 fiind şi profesor de folclor la Conservator. Sabin Drăgoi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al Uniunii compozitorilor (1940-1945, 1952-1956), a fost membru corespondent al Academiei Române din 1953 şi a făcut parte din consiliul executiv (1961-1968) al The International Folk Music Council din Londra, începând cu 1961 şi până la moartea sa.

Compozitorul român a abordat aproape toate genurile muzicale, atât în operă, cât şi în creaţia simfonică apelând direct la cântecul popular, cu precădere la colinde şi la cântecul liric. Creaţia vocal-simfonică şi pentru orchestră cuprinde: Trei tablouri simfonice (1922); Divertisment rustic (1928); Concertul pentru pian şi orchestră (1941); Joc din Oaş (1953); Suita tătară pentru orchestră mică (1961); poemul pentru cor mixt şi orchestrăPoema neamului (1936); cantata pentru cor mixt şi orchestră Mai multă lumină (1951); oratoriul pentru solişti, cor şi orchestră Povestea bradului (1952). Sabin Drăgoi a semnat şi muzica filmelor Mitrea Cocor (1952), regia Victor Iliu, şi Ciocârlia (1954), regia Gheorghe Bostan. De asemenea, teatrului liric i-a dedicat cinci lucrări: drama muzicală populară Năpasta (1927, revizuită în 1958) după piesa lui I.L. Caragiale; misterul Constantin Brâncoveanu (1929); opera comico-fantastică Kir Ianulea (1937), după I.L. Craragiale; opera istorică Horia (1945); opera comică pentru copii Păcală (1956).

Mare parte din creaţia lui Sabin Drăgoi o constituie muzica de cameră, în care intră lucrări pentru ansambluri cu diferite componenţe (Cvartetul de coarde nr.1 în Re major - 1920; Cvartetul de coarde nr.2 în re minor - 1922; Sonata pentru vioară şi pian - 1949; Dixtuorul pentru instrumente de suflat, corzi şi pian - 1955), piese pentru pian (Suită de dansuri popolare pentru pian - 1923; Satul mă chiamă - 1923; Mică suită pentru pian. In memoriam Bela Bártok - 1955) sau corale (Idilă bihoreană; Bănăţeana, Trandafir de pe răzoare). Păstrarea structurii modale şi arhitectonice, precum şi a ritmicii şi a metricii cât mai aproape de original constituie trăsături importante în prelucrările corale ale melodiilor populare, impresionând prin varietatea tratării vocale şi coloritul armonic inedit.

De-a lungul timpului, talentul şi munca lui Sabin Drăgoi au fost recunoscute atât în ţară cât şi în străinătate, muzicianul român fiind recompensat prin numeroase premii şi titluri precum Premiul I de compoziţie "George Enescu" (1928), Premiul Academiei Române (1932), Marele Premiu "Năsturel" al Academiei Române (1933), Premiul de compoziţie "Robert Cremer" (1935), Bene Merenti dell'Accademia "Santa Cecilia" din Roma (1967), titlurile de Artist Emerit (1951) şi Maestru Emerit al Artei (1953).