Una dintre cele mai importante personalităţi muzicale din prima jumătate a secolului XX, Alfred Alessandrescu (născut în 2 august 1893 la Bucureşti - mort în 18 februarie 1959 la Bucureşti) a avut o contribuţie importantă în procesul de maturizare şi afirmare a şcolii naţionale româneşti moderne. Dirijor, pianist, compozitor şi muzicolog, Alessandrescu a marcat profund viaţa muzicală, activând în cele mai importante instituţii muzicale bucureştene, unde a dirijat un număr mare de prime audiţii românești.

Între 1903-1911 a urmat cursurile Conservatorului din Bucureşti, avându-i profesori pe Alfonso Castaldi (armonie, contrapunct, compoziţie), D.G. Kiriac (teorie-solfegiu şi armonie), Dimitrie Dinicu (muzică de cameră) şi Emilia Saegiu (pian). S-a perfecţionat la Schola Cantorum din Paris (1913-1914, 1923-1924) cu Vincent d'Indy (compoziţie şi orchestraţie) şi Auguste Sérieyx (muzică gregoriană), iar la Conservatoire national de musique din Paris a audiat cursul de compoziţie al lui Paul Vidal. În paralel cu studiile muzicale, Alessandrescu a frecventat cursurile Facultăţii de drept din Paris, întrerupte apoi din cauza izbucnirii primului război mondial.

Ca dirijor, Alfred Alessandrescu a debutat în 1915 cu Orchestra Ministerului Instrucțiunii Publice din București, în program fiind și propria-i compoziție, Acteon. Ȋn 1921 devine dirijor la Opera Românǎ din București, post pe care îl pǎstreazǎ pânǎ la sfârșitul vieții. Ȋn paralel activeazǎ la Filarmonica din Bucureşti între 1926-1940 (fiind subdirector între 1926-1937). O mare parte a carierei sale se leagǎ de Radiodifuziunea Românǎ, unde în 1933 îi succede lui Mihail Jora, ca director al programelor muzicale și dirijor al Orchestrei Radio. Ȋn funcția de conducere e pǎstrat pânǎ în 1938, cu o scurtǎ revenire între 1945-1946, în schimb, din 1933 rǎmâne neîntrerupt pânǎ în 1959, dirijorul Orchestrei Radio, multe stagiuni la rând fiind cel mai solicitat șef de orchestrǎ. A întreprins turnee artistice ca dirijor în Franţa (1924, 1937, 1957) şi Germania (1937). Alături de mari personalităţi ca George Enescu, Jacques Thibaud, Claudio Arrau, Sviatoslav Richter, Arthur Rubinstein sau Nathan Milstein, Alessandrescu a susţinut concerte în calitate de pianist acompaniator şi ca dirijor. Pentru scurtǎ vreme a predat la Conservatorul din București, teorie și solfegiu (1932 - 1934) și armonie, contrapunct (1938-1939).

Spre sfâşitul vieţii, a semnat numeroase orchestraţii şi transcripţii ale unor lucrări de Bach, Brahms, Ceaikovski, Rossini sau Verdi pentru Radiodifuziunea Română, dovedind un extraordinar simţ al culorii instrumentale. Creaţia sa, nu foarte numeroasă, a culminat cu poemul simfonic Acteon (distins în 1916 cu Premiul I George Enescu), lucrare care relevă o perfectă stăpânire a formei şi mijloacelor de expresie, la care se adaugă unele trăsături ale impresionismului francez. Pe lângă premiul mai sus menţionat, Alessandrescu a fost distins cu premiul al V-lea de compoziţie (din 420 de concurenţi) al revistei Musica din Paris (1911), Premiul II onorific George Enescu, Cavaler al Legiunii de onoare franceze (1930), Ordinul Meritul Cultural în gradul de Cavaler, clasa I (1940), Premiul de compoziţie al Academiei Române (1949), Ordinul Muncii, clasa a II-a (1953), Maestru emerit al artei (1954).

În postura de muzicolog, Alfred Alessandrescu a analizat lucrări ale lui George Enescu, comunicând aspecte inedite şi aprecieri personale exacte. Cronicile sale se remarcă printr-un stil literar limpede, elegant, riguros, lipsit de duritate, dar şi de concesii. A fost cronicar muzical permanent la ziarele bucureştene de limbă franceză L'Orient (1918-1920) şi L'Independence Roumanie (1921-1930), totodată colaborând la Muzica, Studii muzicologice sau România liberă şi scriind programe de sală la Opera Română din Bucureşti. De asemenea, a tradus libretele operelor Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart, Aurul Rinului şi Parsifal de Richard Wagner, Thaïs de Jules Massenet şi a revizuit traducerile libretelor Carmen de Georges Bizet, Traviata şi Aida de Giuseppe Verdi.

Implicarea în instituţiile muzicale bucureştene, colaborările la presa străină din domeniu, numeroasele prime audiţii de muzică autohtonă dirijate şi integrarea fermă în viaţa Uniunii Compozitorilor, încă de la înfiinţare, îl plasează pe Alfred Alessandrescu printre personalităţile care au influenţat profund parcursul vieţii muzicale româneşti.

Studioul T8 de concerte și înregistrări de la Radio România poartă astăzi numele lui Alfred Alessandrescu.