Maria Fotino (n. 5 octombrie 1913, București, România - d. 26 ianuarie 1996, București, România) a fost o pianistă și profesoară de seamă a secolului XX. Maturitatea artistică, seriozitatea exemplară și autenticitatea stilului pianistic au fost calitățile prin care arta sa a fost recunoscută de publicul românesc, străini și de specialiștii în domeniul muzical.

Născută într-o familie de muzicieni, Maria Fotino a urmat studiul pianului cu mama sa, pianista Marie Baudrexler-Fotino, de la vârsta de 7 ani. Un an mai târziu a început cursurile la Conservatorul din București, fiind repartizată la clasa de pian a eminentei profesoare Florica Musicescu. A urmat în paralel cursurile de muzică de cameră cu Mihai Andricu, armonie cu Ion Nonna Otescu, teorie și solfegiu cu Gheorghe Cucu și istoria muzicii și folclor cu Constantin Brăiloiu.

După absolvirea Conservatorului din București, Maria Fotino și-a continuat studiile la "Akademische Hochschule für Musik" sub îndrumarea lui Edwin Fischer, urmând totodată și cursurile de perfecționare pe care acesta le ținea la Potsdam. Între anii 1934-1937 studiază pianul la Conservatorul din Paris cu Santiago de Riera și teorie-solfegiu cu Marie Massart. Între anii 1937-1940, pianista a frecventat Școala de Belle-Arte din București la clasa profesorului Jean Steriadi.

Maria Fotino a debutat în 15 iunie 1924 cu Orchestra Conservatorului dirijată de Dan Simionescu, interpretând prima parte a Concertului nr. 23 pentru pian și orchestră de W. A. Mozart. Maria Fotino a participat la inaugurarea emisiunilor muzicale ale Radiodifuziunii Române, executând, pe 01 noiembrie 1928, Suita de pian  op.10 de George Enescu.

În anii următori perioadei de studii, Maria Fotino desfășoară o activitate multilaterală. Apare cu regularitate ca solistă a Orchestrei Filarmonicii și a Orchestrei Radiodifuziunii Române, susține recitaluri sau participă în concerte camerale ca parteneră a lui George Enescu, Vasile Jianu, Ion Voicu etc. De asemenea susține numeroase concerte și turnee în stăinătate în țări precum: Franța, Italia, Suedia, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, URSS, Bulgaria etc.

Între anii 1937-1939, Maria Fotino a fost corepetitoare la Conservatorul din București, la clasele de vioară ale profesilor Vasile Filip și Anton Sarvaș, precum și la clasele de canto ale profesorilor Constantin Stroescu, Romulus Vrăbiescu și, parțial, la cea a doamnei Livia Vrăbiescu-Vațianu.

Între anii 1939-1949, Maria Fotino a fost profesoară de pian la Conservatorul din București unde, în perioada anilor 1943-1947 a fost numită profesoară de pian principal, până atunci ocupând postul de profesor de pian auxiliar.

A activat foarte mult timp în candrul Radiodifuziunii Române, ca pianistă și maestră de sunet între anii 1941-1954 și ca pianistă de concert între anii 1953-1973.

Maria Fotino a fost o pianistă desăvârșită cu o tehnică finisată până la cele mai mici detalii. Repertoriul său era vast, cuprinzând lucrări din toate epocile și stilurile. Dintre acestea se remarcă: Concertele pentru pian de J. S. Bach, de Beethoven, Mozart, Chopin, Brahms, Schumann, Sabin Drăgoi, Alexandru Velehorski, Sonate și Sonatine de W. Fr. Bach, Mozart, Beethoven, Brahms, Haydn, Chopin, Schumann, Ravel, Szymanovski, Schubert, Scarlatti, Debussy, G. Enescu, M. Andricu, Dinu Lipatti etc., Bagatele, Valsuri, Studii, Variațiuni și Suite de Haydn, Beethoven, Chopin, Brahms, Felix Mendelssohn-Bartholdy, Schubert, Schumann etc., compoziții pentru muzică de cameră pentru vioară, violoncel, clarinet de Beethoven, C.M Weber, Mozart, Brahms, Debusssy, Prokofiev, Sostakovici etc, Trio-uri și Cvartete cu pian de Haydn, Schubert, Beethoven, Saint-Saëns, Dvorak, Brahms, Ceaikovski, Enescu, Andricu. Cosmovici, Cuclin etc.

Maria Fotino s-a impus drept una dintre cele mai bune și avizate interprete ale creației lui W. A. Mozart și George Enescu, alături de cel din urmă concertând în numeroase recitaluri și apariții camerale.

Pianista a colaborat, mai ales în multiplele transmisiuni radiofonice la care a luat parte, cu majoritatea solistilor români din prima jumătatea a secolului XX și cu importanți dirijori ai vremii precum Enrique Garcia Asensio, Morgenstern, Radoszveta Bojadzseva, Kiril Kondrașin, Pietro Argento etc. A făcut parte din juriul Concursului Internațional de pian "P.I. Ceaikovski" de la Moscova. A fost distinsă cu Ordinul Muncii, clasa a II-a, în anul 1956, și cu titlul de Artistă Emerită în anul 1956.