Alexandru Zirra s-a născut la data de 14 iulie 1883 în Iași și s-a remarcat de-a lungul activității sale muzicale ca pedagog și compozitor. La optsprezece ani își începe studiile la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică din Iași, unde s-a bucurat de sprijinul unor profesori eminenți precum: Sofia Teodoreanu (teorie), Enrico Mezzetti (canto) și nu în ultimul rând Gavriil Musicescu (armonie), despre care spunea: "Modesta mea situație de azi mi-e datorită lui, iar dragostea de muzica noastră românească mi-a fost inoculată de dânsul."

La recomandările profesorului Enrico Mezzetti, tânărul ieșean este acceptat la Conservatorul "Giuseppe Verdi" din Milano, unde studiazǎ cu Carlo Gatti între 1905-1907 și 1909-1911, pe diploma sa de absolvențǎ figurând calificativul "Magister in compositione". Foarte importantǎ pentru formarea sa a fost experiența de pianist corepetitor la Teatro alla Scala din Milano.

A predat de timpuriu, încǎ din vremea studenției ieșene - ca profesor suplinitor la catedra de muzică vocală a Liceului Național și din 1907 la catedra de armonie din cadrul conservatorului ieșean. Aici se întoarce dupǎ studiile din Italia și începe o pasionantǎ activitate pedagogicǎ - armonie, canto, contrapunct, compoziție - ce avea sǎ dureze pânǎ în 1940.

Ȋntre 1922 - 1924 a deținut și funcția de director al Conservatorului din Iași, aducând îmbunǎtǎțiri majore în funcționarea instituției precum înființarea unei cantine și a unui cămin pentru studenți, organizarea bibliotecii, organizarea și inventarea arhivei, îmbunătățirea situației materiale a profesorilor, organizarea de producții de sfârșit de an cu studenții cei mai talentați. Printre studenții sǎi la clasa de canto se numǎrǎ Dimitrie Onofrei și Joseph Schmidt, iar de la clasa de compoziție și armonie îi amintim pe Constantin Baciu, Florica Dumitriu, Alexandru Garabet, George Pascu, Dumitru Bughici. "Toată istoria conservatorului ieșean este legată de personalitatea lui Zirra. Îmi revin adeseori în minte clipele petrecute în clasa de armonie. Știința lui Zirra este imensă. Arta lui pedagogică este neîntrecută. Cu toată severitatea ce o impunea la prima vedere, înconjura cu enormă dragoste pe fiecare elev." (Dumitru Bughici).

De numele lui Alexandru Zira se leagǎ întemeierea, în 1924, a Conservatorului de Muzicǎ și Artǎ Dramaticǎ din Cernǎuți, unde a fost profesor și director pânǎ în 1940, an în care e numit director al Operei Române din București (pânǎ în 1941). Se stinge din viațǎ la Sibiu, în 23 martie 1946.

Compozițiile lui Alexandru Zirra sunt numeroase, multe dintre ele fiind distinse cu Premiul de Compoziție George Enescu și Premiul "Hamangiu" al Academiei Române: 5 opere, 3 simfonii, 13 poeme simofonice, 6 suite, 4 concerte, rapsodii și cvartete. Cele mai relevante titluri sunt: opera Alexandru Lǎpușneanu (1941 - versiunea finalǎ), opera O fǎclie de Paște (1937), opera-basm pentru copii Capra cu trei iezi (1939); poemele simfonice cu solist - Poemul simfonic cu vioară (1929), Poemul simfonic cu pian (1930), Poemul simfonic cu flaut (1932), două preludii și două fugi; muzica de cameră - Sonata pentru violină și pian, Trei cântece pentu pian, și Coral, preludiu și fugă pentru pian; Simfonia I Țărănească, Simfonia a II-a Țărănească și Simfonia a III-a Descriptivă; poemele și suitele simfonice - Tândală și Păcală, Țiganii, Uriel d`Acosta, Pe șesul Moldovei, Hanul Ancuței, Suita de zece cântece moldovenești, O săptămână muzicală și Cetatea Neamțului.

În tot palmaresul său componistic se regăsește gândirea modală, puternica înclinație a melodicii către melismare, apariția frecventă a metricii libere sau asimetrice, practica monodică sau eterofonică de cântare, sentimentul general al melodiilor de a se continua mereu, evoluția melodică liberă.

Alexandru Zirra a fost și un folclorist reprezentativ epocii sale, strǎbǎtând zone din Moldova și din Bucovina și întocmind colecții de melodii populare pe cilindri de fonograf. Pentru uzul studenților a elaborat un Tratat de armonie (1928).

"Un caracter, un om generos, ferit de jumătăți de măsură, un om capabil să înfrunte jignirea, un muzician dornic să fie mereu în acord cu sine însuși." - Iosif Sava