Compozitori Înapoi

Sabin Drăgoi

Divertismentul rustic (Orchestra de Studio Radio, dirijor Ludovic Bacs)
Idilă bihoreană (Corul Filarmonicii de Stat Banatul din Timișoara, dirijor Ion Românu)


Unul dintre cei mai de seamă promotori ai școlii românești de compoziție bazate pe transfigurarea folclorului țărănesc, compozitorul și folcloristul Sabin Vasile Drăgoi (născut în 1894 la Seliște, județul Arad - decedat în 1968 la București) s-a remarcat printr-o îndelungată carieră componistică și didactică, precum și prin lucrările publicate care au avut ca subiect folclorul românesc, apelând direct la cântecul popular, în special la colinde și la cântecul liric.

După perioada studiilor la Iași (1918-1919) și la Conservatorul din Cluj (1919-1920), Drăgoi urmează cursurile Conservatorului de Stat din Praga (1920-1922), unde studiază cu Vitezslav Novák (compoziție și orchestrație) și Otakar Ostrèil (dirijat). Revenit în România, își începe cariera pedagogică la Școala normală de învățători din Deva (1922-1924), apoi se stabilește la Timișoara, activând ca profesor de armonie, contrapunct și compoziție (1924-1942) și director (1925-1943) al Conservatorului municipal. În același timp, Sabin Drăgoi a fost dirijor al corurilor bărbătești "Doina" și "Banatul" (1924-1932) și al corului mixt "Crai Nou" (1936-1940).

Anii celui de al doilea război mondial l-au surprins în posturile de director al Operei Române din Cluj-Timișoara (1940-1944), director (1942-1944) și profesor de armonie, contrapunct și compoziție (1943-1945) la Conservatorul Cluj-Timișoara. A rămas la Timișoara până în 1950, când s-a stabilit la București pentru a ocupa funcția de director al Institutului de folclor (1950-1964), între anii 1950-1952 fiind și profesor de folclor la Conservator. Sabin Drăgoi a deținut funcția de vicepreședinte al Uniunii compozitorilor (1940-1945, 1952-1956), a fost membru corespondent al Academiei Române din 1953 și a făcut parte din consiliul executiv (1961-1968) al The International Folk Music Council din Londra, începând cu 1961 și până la moartea sa.

Compozitorul român a abordat aproape toate genurile muzicale, atât în operă, cât și în creația simfonică apelând direct la cântecul popular, cu precădere la colinde și la cântecul liric. Creația vocal-simfonică și pentru orchestră cuprinde: Trei tablouri simfonice (1922); Divertisment rustic (1928); Concertul pentru pian și orchestră (1941); Joc din Oaș (1953); Suita tătară pentru orchestră mică (1961); poemul pentru cor mixt și orchestrăPoema neamului (1936); cantata pentru cor mixt și orchestră Mai multă lumină (1951); oratoriul pentru soliști, cor și orchestră Povestea bradului (1952). Sabin Drăgoi a semnat și muzica filmelor Mitrea Cocor (1952), regia Victor Iliu, și Ciocârlia (1954), regia Gheorghe Bostan. De asemenea, teatrului liric i-a dedicat cinci lucrări: drama muzicală populară Năpasta (1927, revizuită în 1958) după piesa lui I.L. Caragiale; misterul Constantin Brâncoveanu (1929); opera comico-fantastică Kir Ianulea (1937), după I.L. Craragiale; opera istorică Horia (1945); opera comică pentru copii Păcală (1956).

Mare parte din creația lui Sabin Drăgoi o constituie muzica de cameră, în care intră lucrări pentru ansambluri cu diferite componențe (Cvartetul de coarde nr.1 în Re major - 1920; Cvartetul de coarde nr.2 în re minor - 1922; Sonata pentru vioară și pian - 1949; Dixtuorul pentru instrumente de suflat, corzi și pian - 1955), piese pentru pian (Suită de dansuri popolare pentru pian - 1923; Satul mă chiamă - 1923; Mică suită pentru pian. In memoriam Bela Bártok - 1955) sau corale (Idilă bihoreană; Bănățeana, Trandafir de pe răzoare). Păstrarea structurii modale și arhitectonice, precum și a ritmicii și a metricii cât mai aproape de original constituie trăsături importante în prelucrările corale ale melodiilor populare, impresionând prin varietatea tratării vocale și coloritul armonic inedit.

De-a lungul timpului, talentul și munca lui Sabin Drăgoi au fost recunoscute atât în țară cât și în străinătate, muzicianul român fiind recompensat prin numeroase premii și titluri precum Premiul I de compoziție "George Enescu" (1928), Premiul Academiei Române (1932), Marele Premiu "Năsturel" al Academiei Române (1933), Premiul de compoziție "Robert Cremer" (1935), Bene Merenti dell'Accademia "Santa Cecilia" din Roma (1967), titlurile de Artist Emerit (1951) și Maestru Emerit al Artei (1953).


Vlad Cristian Ghinea