Membru al unei ilustre familii, după cum consemnează toate biografiile sale ("veche familie românească cu preocupări cultural-artistice naționale", tatăl, Coriolan Brediceanu, fiind avocat și om politic, fratele, Caius Brediceanu, diplomat și politician la rândul său, sora, Cornelia, fiind soția marelui poet Lucian Blaga), Tiberiu Brediceanu (1877-1968) adaugă prestigiului familial o nouă valență (și desigur cea mai valoroasă), cea a creației muzicale. Astfel, idealul național însușit de membrii familiei, ca și preocupările culturale și artistice, sunt completate la cel mai înalt nivel prin activitatea sa componistică, pusă în slujba valorilor perene ale culturii românești.

Însă Tiberiu Brediceanu nu a fost doar compozitor, ci și muzicolog, folclorist, pianist-concertist, critic muzical, și - după cum notează Viorel Cosma - un mare organizator al mișcării muzicale din spațiul românesc al primei jumătăți a secolului XX. Câteva dintre reperele acestei vaste activități: după studiile muzicale (în țară și în Cehoslovacia) Tiberiu Brediceanu a fost pianist concertist pe parcursul unei îndelungate perioade (1890-1914), colaborator al Institutului Albina și timp de un deceniu (1903-13) al Asociației Astra din Sibiu, director al artelor în Consiliul Dirigent din Cluj (1919-20), membru fondator al unor importante instituții (Opera Română -1919, Teatrul Național - 1919, Conservatorul din Cluj - 1920, Societatea Compozitorilor Români - 1920), președinte al Comisiei pentru culegerea și publicarea cântecului popular (1928-30), director general al Operei Române din București (1941-44), membru corespondent al Academiei Române. Studiile, articolele, eseurile, cronicile publicate în reviste la Sibiu (Muzica, Luceafărul, Telegraful Român), Botoșani (Armonia), Cluj (Transilvania, Patria), Lugoj (Drapelul), Brașov (Gazeta Transilvaniei), Blaj (Cultura creștină) relevă amploarea activității sale, care a acoperit aria mai multor orașe din țară, după cum culegerile sale de folclor acoperă toate regiunile țării, însumând 2045 de melodii populare.

A susținut conferințe, concerte, emisiuni radio și TV, comunicări științifice în țară și în străinătate. Activitatea sa a fost recunoscută prin Premiul de folclor al Societății Compozitorilor Români (1925), Premiul Național pentru Muzică (1927), titlurile de Maestru Emerit al Artei (1956) și Artist al Poporului (1957), cu Ordinul Muncii cls I (1956) și Ordinul Meritul Cultural cls I (1967). Așa cum relevă muzicologul Viorel Cosma în Lexiconul muzicienilor din România, Mihai Brediceanu a scris un număr impresionant de lucrări: muzică de teatru, simfonică, de cameră, corală, vocală, la care se adaugă culegerile de foclor și scrierile muzicologice.

În plan componistic, popularitatea lui Tiberiu Brediceanu a fost asigurată de simplitatea, încărcătura poetică și atractivitatea pieselor vocale și instrumentale, "de o voită accesibilitate tehnică" (liedurile sale au avut succes în întreaga Europă și în cele două Americi, notează critica), și de apelul la limbajul folcloric. Iată numai câteva dintre lucrările sale: Hora pentru pian,1902; Quadrilul pe motive române, 1904; La şezătoare, scene lirice, 1908; Hora în bemol major, 1921; Seara Mare, scene lirice, 1924; Colinde pentru voce şi pian, 1924; La seceriş (icoană de la ţară într-un act), 1936.

Dacă i s-a reproșat ceva, este, de altfel, tocmai idilismul și romantismul datorate "spiritului sămănătorist" care dominase începutul sec. XX, și exprimate prin recursul "aproape permanent" la citatul folcloric, restrâns la armonia clasică tonală și la "numai câteva ritmuri de joc din Banat și Transilvania, îngrădind creația lui Tiberiu Brediceanu într-un perimetru tradiționalist"; pe de altă parte, aceeași critică muzicală recunoaște înalta calitate a pieselor sale, precum și meritul său în valorificarea melosului țărănesc, ce a servit drept exemplu altor muzicieni. Dacă prelucrarea motivelor folclorice, definitorie pentru creația componistică a lui Tiberiu Brediceanu, a fost explicată prin atmosfera epocii și prin dorința autorului de a "sluji interesele majore imediate" de ordin istoric, prin mijloace culturale - este tot atât de adevărat că astăzi, la distanță de decenii, muzica lui Tiberiu Brediceanu își demonstrează perenitatea și relevanța.